Judecătorii lui Israel – Iosif Anca

Prefaţă

Perioada în care poporul Israel, aşezat în Canaan, a fost condus de judecători, acoperă aproximativ trei sute de ani de istorie biblică, de la cucerirea ţării sub conducerea lui Iosua, până la instaurarea monarhiei, odată cu încoronarea lui Saul, sub coordonarea lui Samuel.
In vremea aceea, nu era imparut în Israel. Fiecare făcea ce-i plăcea” (Judecătorii 17:6) şi cum omul este înclinat în permanenţă spre rău, generaţii la rând, „ copiii lui Israel au făcut ce nu plăcea Domnului, au uitat pe Domnul şi au slujit Baalilor şi idolilorv (Judecătorii 3:7). Privind evenimentele în succesiunea lor, în tot acest interval de timp, de la sfîrşitul mileniului II î.e.n. se observă ciclicitatea: păcat -opresiune – pocăinţă – izbăvire şi odihnă. Oamenii de care s-a folosit Dumnezeu în acea vreme, pentru a restabili religia teocratică şi a câştiga independenţa de sub diferite asupriri canaanite au fost judecătorii (Judecătorii 2:16).
Acest studiu descrie personalitatea şi lucrarea fiecăruia dintre aceşti izbăvitori ai lui Israel, de la Otniel – primul judecător, la Samuel – ultimul judecător. Fiecăruia dintre conducătorii pe care cartea biblică Judecătorii, îi prezintă mai pe laig, i-am atribuit un nume, în funcţie de specificul vieţii lor Otniel -biruitorul canaaniţilor şi canaanitelor; Ehud – curaj şi vitejie; Debora – vremea femeilor puternice; Ghedeon – viteazul dintr-o familie slabă; Abimclcc – un rău îngăduit de Dumnezeu; lefta – omul controverselor; Samson – omul tare între bărbaţi şi slab între femei, Eli – omul care a tolerat răul în familie; Samuel – o viaţă dăruită Domnului. Caracterul fiecăruia şi realizările ca judecător sau izbăvitor sunt prezentate de cartea sfântă împreună cu slăbiciunile şi eşecurile, pentru ca din toate să învăţăm să facem binele şi să evităm răul. Studierea vieţii publice şi particulare a acestor bărbaţi şi femei din istoria antică a poporului ales poate contribui la formarea noastră ca oameni ai lui Dumnezeu. în istoria judecătorilor se vede slăbiciunea umană în faţa ispitelor şi modalităţile de protejare a celui ce vrea să rămână credincios adevăratului Dumnezeu, efectul unui mediu corupt şi nevoia separării de oamenii care nu practică o închinare corectă, dar şi atitudinea divină care niciodată nu este indiferentă faţă de cel ce păcătuieşte.
Înţeleptul învăţă din reuşitele şi înfrângerile altora, iată de ce, studiul perioadei Judecătoriilor, care surprinde evidenţe spirituale şi fizice obiective, specifice scrierilor sfinte, ale conducătorilor evrei, dar şi ale naţiunii ca popor chemat să trăiască potrivit legământului sfânt încheiat de Dumnezeu cu ei cu ocazia eliberării din Egipt şi a alegerii lor ca popor misionar, pentru o lume pierdută în bezna păcatului, face parte din pedagogia mântuirii. Din aceste lecţii învăţăm că, de fiecare dată când evreii se îndepărtau de acest ideal, pierdeau binecuvântările divine şi în repetate rânduri gustau din paharul de blestem al păcatului, cu vremuri de foamete, asuprire şi moarte. Numai credincioşia divină s-a dovedit de fiecare dată purtătoarea steagului de eliberare naţională, dar niciodată Iară aprinderea flăcării adevărului Legii lui Dumnezeu şi a sfinţeniei Sale, care ardea funiile fărădelegilor idolatre şi-i elibera, pentru ca în pace să să se bucure de promisiunile divine, păstrate celor ce-L iubesc şi-I sluijesc cu toată inima.